Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat că noua Lege a Pensiilor va aduce o creștere pentru peste 3 milioane de pensionari, începând cu luna septembrie. Ministrul a ținut să precizeze că niciun pensionar nu va avea venituri mai mici, chiar dacă la recalculare nu-i va crește pensia, asta pentru că se va aplica cuantumul mai favorabil.
”Din luna septembrie, pensionarii vor beneficia de a doua creștere a pensiilor, după estimările noastre vor fi peste 3 milioane dintre români. Este foarte important să știe toți pensionarii că nimeni nu va pierde la pensie, se va aplica cuantumul cel mai favorabil și nicio pensie nu va scădea.
Începând cu luna septembrie vor intra pensiile recalculate pentru fiecare român, nu doar pentru cei care sunt acum pensionari. Legea aduce respect pentru fiecare român. Dacă ai ieșit la pensie la în ani diferiți, pentru contribuții și muncă egale, vei avea o pensie egală.”, a spus ministrul Muncii, la Antena 3 CNN.