Papa Francisc a binecuvântat căsătoria președintei Tineretului Național Liberal, deputatul PNL, Mara Mareș, cu Horia George Szabo, proprietarul Conacului Archia. În fiecare zi de miercuri, la Vatican, Papa Francisc are audiențe publice, în cadrul cărora există și un moment de binecuvântare a tinerilor căsătoriți. Mara Mareș și Horia Szabo s-au căsătorit pe 14 octombrie 2023.
„O mare onoare și împlinire sufletească ca Papa Francisc să binecuvânteze căsătoria noastră, clipe pentru care eu si Horia vom fi recunoscători o viață întreagă.
Este greu de descris în cuvinte bucuria pe care am trăit-o ieri, când noua noastră familie a primit binecuvântarea Papei. Cu emoție, i-am transmis Suveranului Pontif mulțumirile noastre pentru privilegiul de a-l cunoaște.
Papa Francisc, promotorul universal al păcii și al iubirii dintre oameni, este, pentru mine, principalul reper al lumii creștine pentru unitate, pentru un viitor al concilierii în lume și al armoniei sufletești din inimile fiecăruia dintre noi”, a scris Mara Mareș, pe contul său de Facebook.
Deputata PNL a rememorat și momentul în care a participat la slujba oferită de Papa Francisc în Blaj, în 2019.
„Încă de când am participat la slujba oferită de Papa pe Câmpia Libertății din Blaj în 2019, mi-au rămas profund întipărite în minte cuvintele Cardinalului nostru, Lucian Mureșan, care anunța în fața mulțimii prezența urmașului Sfântului Petru pe pământ romanesc: “Petru este aici!”. De acum, mai mult ca niciodată, Petru, piatra pe care a fost zidită biserica universală, este în sufletul nostru”, a mai scris Mara Mareș.