Marcel Ciolacu, dezvăluiri din culisele aderării României la Schengen: Oameni puternici din SUA au înțeles/ Video

Premierul Marcel Ciolacu susține că în timpul vizitei sale în SUA a vorbit cu lideri americani foarte puternici, care au înțeles de ce este important ca România să intre în Schengen. La scurt timp după revenirea în țară a lui Ciolacu, poziția Austriei s-a schimbat radical, iar România a aderat parțial la Schengen.

”Doamne ferește! Eu am fost în SUA, în afară de problemele pe care le aveam de discutat, am discutat și despre vize, dar m-am concentrat pe aderarea la Schengen. Oameni puternici din SUA au înțeles beneficiul strategic al aderării României la Schengen.

Eu am cerut în lucruri SUA, nu a venit cineva să-mi ceară anumite lucruri din SUA. Este partenerul strategic al României, este normal.

Doamna ambasador a făcut un nou apel să încercăm să convingem românii să-și reînnoiască vizele pentru SUA pentru a trage în jos rata de refuz. Noi avem criteriile politice îndeplinite, acum trebuie îndeplinite criteriile tehnice.

Vreau să fac un apel către toți românii să-și reînnoiască vizele. Trebuie să avem un moment de unitate și să facem acest gest. Și eu l-am făcut zilele trecute, iar acum procedura este simplă, fără interviu, fără multe documente, fără costuri suplimentare. ”, a spus Marcel Ciolacu, la Realitatea PLUS.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482