Guvernul a adoptat, joi, noi măsuri pentru fermieri, anunță ministrul Agriculturii, Florin Barbu. „Continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească”, afirmă el.
„Așa cum ne-am luat angajamentul în fața fermierilor, continuăm adoptarea și implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună! Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1. În ședința de Guvern de azi (joi – n.r.), am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe! Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări (100 euro/UVM ). Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina”, anunță pe Facebook Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii anunță că a fost adoptată și ordonanța care le permite fermierilor amânarea plății ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultățile pe care le au din cauza secetei pedologice.
„Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă. Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească”, încheie Barbu.