Dreapta unită lansează prima mare promisiune electorală/ Video

Liderii alianței Dreapta Unită, Cătălin Drulă, Eugen Tomac și Ludovic Orban, au avut o conferință de presă în cadrul căreia au lansat și prima mare promisiune electorală. Aceștia au promis faptul că vor scăpa România de privilegiați și de oameni care nu au ajuns pe merit în funcții.

”Guvernul lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis ne-a afundat în mai multe crize, iar cea mai importantă dintre ele este cea a încrederii. Fermierii, spre exemplu, stau și astăzi în stradă pentru că nu au încredere că Executivul și face ce promite.

„Acum, în 2024, ne vor spune că nu se poate altfel. Că nici nu are rost să facem patru tururi de alegeri, să nu îi plictisim pe români, așa cum spunea ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Dacă ar fi după ei, nu am mai face deloc alegeri. Eu le spun că se poate și altfel. Și de asta sunt aici, la Iași, alături de Eugen Tomac și Ludovic Orban. Alternativa există. Iar la finalul anului 2024, vom oferi un nou guvern României, care să se ocupe de viitor, de români, nu de privilegiați”, spune președintele USR, Cătălin Drulă.

România are resursele necesare pentru a progresa, pentru a se moderniza: resurse financiare, cum sunt banii din PNRR, resurse umane, oportunități aduse de contextul internațional.

PSD și PNL, stabilitatea privilegiilor

“Mesajul pe care vreau să îl transmit din capitala Unirii este unul pe care noi îl tratăm cu multă seriozitate: îi asigurăm pe români că avem capacitatea de a gestiona provocările interne şi externe. Avem șansa de a da României o nouă perspectivă. PNL, în 2020, a trădat electoratul. A venit în fața noastră și a spus votați PNL ca să scăpați de PSD. Noi, astăzi, spunem românilor că au o alternativă, au ce vota și pentru ce lupta. Am stabilit priorităţile. Sunt absolut convins că echipa Dreapta Unită va fi semnalul schimbării totale”, susține președintele PMP, Eugen Tomac.

Singura stabilitate pe care o oferă românilor actuala guvernare PSD-PNL, din păcate, este stabilitatea privilegiilor. PSD și PNL sărăcesc o țară întreagă pentru a-și proteja specialii. Vedem cum afacerile PSD-iștilor cu statul continuă fără probleme. Cel mai recent exemplu: tunul de 5 milioane încercat de Paul Stănescu, secretarul general al PSD, al doilea cel mai puternic om din acel partid, arată caracatița corupției construită de acest partid.

„România nu este condamnată la mediocritate, România nu este condamnată la subdezvoltare și să fie sufocată de tentaculele caracatiței pesedisto-peneliste, România are alternativă! Singurul lucru care trebuie făcut este acela ca românii să deschidă ochii și să vadă că se poate altfel, se poate mai bine, se poate mai corect, mai cinstit, se poate cu mai multă pricepere, cu mai multă dedicare, se poate ca România să se dezvolte într-un ritm neașteptat dacă este bine condusă. Noi am luat decizia de a ne uni forțele pentru a apăra democrația, pentru a apăra drepturile și libertățile cetățenilor, pentru a demola acest sistem clientelar al noii nomenclaturi care a fost pus în operă de PSD și de PNL trădându-și alegătorii și de a da o variantă onestă, serioasă, echilibrată, profesionistă, guvernării acestei țări”, afirmă președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban.

Cei trei președinți de partid au participat astăzi la a doua ediție a Convenției românilor de pretutindeni, care se desfășoară la Iași pentru a marca 165 de ani de la Mica Unire. În cadrul acestui eveniment sunt discutate problemele de actualitate ale românilor stabiliți în alte state ale Uniunii Europene, în Republica Moldova, dar și în Statele Unite și Canada.”, au spus cei trei lideri.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1847