A discutat cu cei care iau decizii

Președintele Klaus Iohannis s-a implicat direct în protestele organizate de fermieri și transportatori. Informațiile vin de la vicepreședintele PNL Virgil Guran, care spune că șeful statului a discutat cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Întrebat de ce tace președintele Klaus Iohannis pe fondul protestelor sociale, Virgil Guran a răspuns: ”Klaus Iohannis a avut dialog cu cei care trebuie să ia măsuri și i-a lăsat să ia aceste măsuri. Acuma, trebuie să ținem cont de încă un lucru: această problemă trebuie să fie rezolvată, nu aruncăm de la unul la altul, dar trebuie rezolvată de primul-ministru și ministrul Agriculturii, în primul rând, care sunt de la alt partid, nu de la partidul de la care provine Klaus Iohannis, iar Klaus Iohannis sunt convins că a avut discuții, dar fără să fie discuții oficiale, în care a cerut și a ajuns la o concluzie cu cei responsabili și cred eu că pentru liniștea din coaliție trebuie să vină colegii noștri de la PSD acum cu măsuri urgente, pe care să le adoptăm împreună, fără să aruncăm de pe unul pe altul, că au tergiversat ei sau au greșit ei, pentru că ei răspund de acest lucru”, conform RFI.

Întrebat dacă știe sigur că președintele Klaus Iohannis a discutat despre proteste cu factori decizionali din Guvern sau doar presupune că așa s-a întâmplat, vicepreședintele PNL a precizat: ”Nu știu dacă a fost o întâlnire oficială, dar știu că au fost discuții bilaterale pe această temă, cum este normal, cu președintele Senatului, cu primul-ministru, cu cei responsabili”.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4761