Telenovela pliantelor politice. Reacţia PNL la acuzaţiile PSD privind flyerele de la ISJ Iași: O înscenare

PNL Iaşi susţine că acuzaţiile PSD privind împărţirea unor pliante cu însemnele liberalilor în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi reprezintă ”o înscenare tipic PSD-istă”, cu scopul de a inflama atmosfera înainte de 24 ianuarie.

Liberalii ieşeni au precizat duminică seară, într-un comunicat de presă, că ”acuzaţiile în direcţia ISJ Iaşi sunt nefondate şi vin pe fondul unei înscenări tipic PSD-iste, pentru a inflama atmosfera înainte de 24 ianuarie”.

”Ieşenii nu trebuie să mai permită impostorilor şi politicienilor fără carte să mai vorbească despre şcoală. Acuzaţia lansată public de PSD Iaşi, invocând o presupusă campanie electorală în incinta Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, este nimic altceva decât o înscenare a unui partid neputincios”, se arată în comunicatul transmis de conducerea PNL Iaşi.

Liberalii ieşeni susţin că orice persoană ar fi putut lăsa pliante la poarta Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi nicio ipoteză nu exclude că acestea ar fi fost lăsate acolo chiar de către PSD, tocmai pentru a genera un scandal gratuit.

”Aşa cum a menţionat conducerea ISJ Iaşi, acele pliante nu au trecut de filtrul portarilor, astfel că în afară de agitaţia ridicolă a social-democraţilor, subiectul acestui gest, practic, nu există.

PSD a politizat ani de zile Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, promovând persoane care au transformat această instituţie într-o puşculiţă de partid.

Ultimul inspector PSD-ist din fruntea ISJ a candidat în alegerile locale la Iaşi obţinând un scor ruşinos, o probă a felului în care ieşenii i-au arătat uşa”, mai afirmă PNL Iaşi.

Totodată, liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru a calificat drept ”mincinoase” acuzaţiile lansate de PSD

„Acuzaţiile în direcţia ISJ Iaşi sunt nefondate şi vin pe fondul unei înscenări tipic PSD-iste, pentru a inflama atmosfera înainte de 24 ianuarie şi înainte de inaugurarea celei mai mari investiţii publice (noul terminal al Aeroportului Iaşi – n.r.) din ultimii ani iniţiată şi finalizată de administraţia liberală.

Admitem totuşi că PSD Iaşi a devenit o grupare lipsită de vlagă şi idei constructive, un partid prăbuşit politic, care nu poate admite că a pierdut Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi majoritatea primăriilor din judeţ, scenariu care se va repeta categoric şi anul acesta”, a precizat deputatul Alexandru Muraru, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Iaşi.

Filiala PSD Iaşi susţine că zeci de materiale de propagandă politică având însemnele PNL au fost distribuite în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, liberalii fiind acuzaţi că fac campanie ilegală în interiorul acestei instituţii. Astfel, PSD Iaşi îi cere explicaţii şefului ISJ Iaşi, Luciana Antoci.

Potrivit PSD Iaşi, în respectivele flyere, liberalii ieşeni făceau referiri la implicarea lor în adoptarea şi promovarea noii legi a pensiilor, pe care ”iniţial nici măcar nu au susţinut-o”. Totodată, PSD Iaşi consideră că este vorba despre ”campanie ilegală în interiorul ISJ Iaşi”.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4761