Alina Gorghiu vrea să-i pună pe fugari să suporte costurile repatrierii: ‘Statul cumpără 3 bilete de avion, plus diurnă și cazare’
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, sâmbătă, că, în ultima săptămână, 17 fugari au fost aduşi în ţară. Ministrul reiterează ideea potrivit căreia statul român plăteşte foarte mult pentru repatrierea condamnaţilor, anul trecut suma depăşind 10 milioane de lei. De aceea, a fost pus în dezbatere publică un proiect de lege pentru ca toate costurile să fie suportate de fugari.
”17 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână! Pentru aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion. La care se adaugă costurile diurnei şi ale cazării ofiţerilor de poliţie implicaţi în preluarea persoanei căutate”, a transmis, sâmbătă, Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.
Minsitrul Justiţiei anunţă că, în 2021, statul a cheltuit peste 9,4 milioane de lei pentru aducerea în ţară a fugarilor, în 2022 suma s-a ridicat la peste 8,6 milioane de lei.
”Anul trecut suma a urcat la peste 10 milioane de lei. Dar anul acesta vom avea o lege, potrivit căreia fugarul plăteşte costurile aferente aducerii lui în ţară”, a transmis ministrul Justiţiei.
Gorghiu anunţă că proiectul de lege a fost pus marţi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei
”Fenomenul fugarilor trebuie stopat! Pedeapsa trebuie executată în ţară”, a mai transmis Gorghiu.
Ministrul Justiţiei prezintă şi lista cu persoanele repatriate în ultima săptămână:
– Hoamea Neculai, adus din Irlanda, condamnat la 7 ani de închisoare, pentru loviri sau alte violenţe;
– Fieraru Florin, adus din Italia, condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare, pentru evaziune fiscală;
– Răducan Adrian Nicuşor, adus din Franţa, condamnat la 3 ani, 4 luni şi 177 de zile de închisoare, pentru furt calificat;
– Soceanu Sebastian Gabriel, adus din Franţa, condamant la 3 ani de închisoare, pentru infracţiuni rutiere;
– Vidroi Lucian Dan, adus din Italia, condamnat la 2 ani şi 11 luni de închisoare, pentru furt calificat şi infracţiuni rutiere;
– Rădescu-Marişescu Florin Ion, adus din Austria, condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare, pentru loviri sau alte violenţe;
– Roman Irinel Severian, adus din Germania, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru tâlhărie;
– Hurski Andrei, adus din Polonia, condamnat la 2 ani şi 6 luni, pentru ucidere din culpă;
– Dura Vlăduţ Săvinel, adus din Marea Britanie, condamnat la 2 ani de închisoare, pentru tâlhărie calificată;
– Mihăilă Georgiana Daniela, adusă din Marea Britanie, condamnată la un an şi 9 luni de închisoare, pentru înşelăciune;
– Ştefan Florin, adus din Marea Britanie, condamnat la un an şi 8 luni de închisoare, pentru înşelăciune;
– Malacu Gabriel, adus din Franţa, condamnat la un an şi 6 luni, pentru furt calificat;
– Moşneagu Alexandru Marian, adus din Italia, condamnat la un an şi 6 luni, pentru furt calificat;
– Bunaciu Eugen Iulian, adus din Germania, condamnat la un an şi 6 luni, pentru uz de fals şi infracţiuni rutiere;
– Petrean Cristian, adus din Marea Britanie, condamnat la un an şi 3 luni de închisoare, pentru ultraj;
– Dumitru Robert Ionel, adus din Germania, condamnat la un an de închisoare, pentru infracţiuni rutiere
– Ionescu Petru, adus din Marea Britanie, condamnat la un an de închisoare, pentru influenţarea declaraţiilor