BREAKING Vin momente grele pentru ex-ministrul Chesnoiu – ICCJ validează definitiv ancheta de mare corupție a DNA

Instanța supremă stabilește, definitiv începere judecării fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în dosarul  de mare corupție în care este acuzat de DNA Timișoara că a instigat subalterni la divulgarea unor subiecte de concurs.

Un complet de judecată al ICCJ a respins, joi, definitiv, contestația fostului demnitar la decizia magistratului de cameră preliminară care a stabilit anterior că ancheta DNA este validă din toate punctele de vedere și că în cazul acestuia se poate trece la judecarea efectivă a speței.

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Sandu Aurel, Răducan Andrei Cristian, Chesnoiu Adrian Ionuţ, Corobea Mihai-Cosmin, Pârv Mihai şi Lăscaie Cătălin Ionuţ împotriva încheierii nr. 177/29.03.2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 2653/1/2022/a1. Obligă contestatorii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 18 ianuarie 2024”, se arată în decizia de joi a ICCJ.

Decizia este definitivă astfel că începe judecare fostului ministru pentru faptele de mare corupție de care îl acuză anchetatorii DNA.

Dosar fără cusur…

Un complet de camera preliminară de la instanța supremă a stabilit, miercuri, respingerea tuturor excepțiilor apărării ex- ministrului Ionuț Chesnoiu, ceea ce echivalează cu validarea legalității probelor obținute de DNA Timișoara în dosarul de mare corupție al demnitarului.

„Respinge cererile şi excepţiile invocate de către inculpații Chesnoiu Adrian-Ionuţ, Sandu Aurel, Pârv Mihai, Lăscaie Cătălin, Corobea Mihai-Cosmin şi Răducan Andrei-Cristian. În baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.16/P/2022 din 28 noiembrie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timișoara, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecății în cauza privind pe inculpatul CHESNOIU ADRIAN-IONUȚ, trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs, a patru infracțiuni de instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, prevăzute de art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal; inculpatul SANDU AUREL, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000; inculpatul PÂRV MIHAI, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr.78/2000; inculpatul LĂSCAIE CĂTĂLIN IONUȚ, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informalii ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000; inculpatul COROBEA MIHAI-COSMIN, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicită?ii în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și inculpatul RĂDUCAN ANDREI-CRISTIAN, trimis în judecată pentru săvârșirea a patru infracțiunii de complicitate la infrac?iunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicități, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, prevăzute de art 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art 38 alin. (1) din Codul penal. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală Pronunțata in camera de consiliu, azi, 29 martie 2023”, se arată în minute de miercuri a ICCJ.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de către apărătorii celor deferiți justiției în acest mega-dosar.

În 7 decembrie 2022 anchetatorii DNA Timișoara l-au deferit justiției, în stare de libertate pe ex-ministrul Ionuț Adrian Chesnoiu pentru patru fapte de instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, și pentru o faptă de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Alături de acesta vor mai răspunde în fața judecătorilor ICCJ Andrei Cristian Răducan, la data faptelor director general adjunct în cadrul MADR, pentru patru fapte de complicitate la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, Aurel Sandu, fost șef serviciu în cadrul MADR, Cosmin Mihai Corobea, fost consilier clasa I în cadrul MADR, Mihai Pârv, fost director executiv adjunct gradul II la Direcția pentru Agricultură Județeană Arad și Cătălin Ionuț Lăscaie, la data faptelor și în prezent consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și vicepreședinte al unei organizații județene de partid.

Anchetatorii DNA detaliază modul abuziv în care ar fi procedat de-a lungul mandatului ex-ministrul Chesnoiu, o concluzie fiind aceea că la Agricultură în mandatul său nu ar fi fost loc de oameni competenți și pregătiți profesional ci doar pentru persoane nepregătite și „dirijate„ sau „comandate„.

Anchetatorii DNA Timișoara au documentat temeinic faptele aduse la cunoștința lor de o denunțătoare, persoană cu funcție de conducere în MADR, și au inclusiv înregistrări ale discuțiilor purtate de Chesnoiu, cu subiect si predicat, despre situațiile ilegale cercetate de procurorii anticorupție.

Astfel, una dintre faptele pentru care este judecat Chesnoiu în dosarul de mare corupție este aceea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

Procurorii prezintă în dosarul aflat pe masa judecătorilor ICCJ proba elocventă, pasajul concret, în care ex-ministrul îi cere unei martore să încalce non-șalant atribuțiile de serviciu și mai ales legile și regulamentele de concurs, pentru ca unul dintre candidați să intre în posesia subiectelor.

Fapte…în șoaptă….

Procurorii DNA notează în dosarul de la ICCJ că în 25 februarie 2022 a avut loc o altă discuție între martora – denunțătoare și ex-ministrul Chesnoiu, „cel din urmă solicitându-i să-i transmită inculpatului Aurel Sandu, prin intermediul lui “Jimmy” (identificat în persoana inculpatului Cristian Răducan, director general adjunct în cadrul M.A.D.R.), trei articole din Codul administrativ (O.U.G 57/2019) și un subiect din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care urmează a constitui subiectele de concurs, ambele acte normative făcând parte din bibliografia concursului de recrutare, astfel cum rezultă din declarația martorei denunțătoare din data de 14 martie 2022”.

Discuția dintre cei doi pe această temă cu „iz penal„ a fost surprinsă de anchetatorii DNA și depusă la dosar, a fost purtată de către ex-demnitarul Chesnoiu în mare parte în șoaptă, pentru a evita înregistrarea ei, iar din ea reiese cu prisosință caracterul nefiresc al solicitării lui Chesnoiu:

„Martor denunțător. Altceva. Ăăă, pe șefii’ de serviciu de la arhivă. Avem bibliografia asta … care este foarte subțire. Io pot să-i dau două legi da, nu știu dacă știi cum stă treaba, că pe funcție publică obligatoriu se dă din codu’ administrativ.

Chesnoiu Adrian-Ionuț: Așa.

Martor denunțător: Dacă io îi trec …, dacă noi îi trecem codu’ administrativ, ce …? Âla are trei sute de pagini.

Chesnoiu Adrian-Ionuț: {neinteligibil) {vorbește în șoaptă)

Martor denunțător. Păi da, da vreți să vorbim … ?

Chesnoiu Adrian: Păi și…

Martor denunțător: Că tre’ să-i trec io lui trei din alea?

Chesnoiu Adrian’, (neinteligibil) (vorbește în șoapta) codu’ obligatoriu. Da din cod tu spune-i: domnule, articolul nu știu care din cod.

Martor denunțător: Ok. Și-atunci vă …

Chesnoiu Adrian’, (vorbește în șoaptă) Dă-i-le …

Martor denunțător: Articolul…

Chesnoiu Adrian: (vorbește în șoaptă) I le dai lu’ Jimmy, că io plec.

Martor denunțător: Lu’ Jimmy?

Chesnoiu Adrian: (vorbește în șoaptă) Da…. Dă-i-le (neinteligibil).

Martor denunțător: Îhî…. Legea 50 …

Chesnoiu Adrian: (neinteligibil) (vorbește în șoaptă) una din ele. Spui trei articole din lege (neinteligibil)

Martor denunțător: Și să-i dau articole din … Na. Mă duc să-1 sun pe ăsta de la Jimmy”, se arată în dosarul ajuns la judecătorii instanței supreme.

„Marfa„ livrată „clientului„

Astfel, arată anchetatorii DNA, „fiind determinată de inculpatul Chesnoiu, la data de 1 martie 2022, martora denunțătoare i-a transmis inculpatului Cristian Răducan, zis Jimmy, informații nedestinate publicității, ce urmau să constituie o parte din subiectele de la proba scrisă a concursului susținut de Aurel Sandu, respectiv art. 292 și 293 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, în condițiile în care bibliografia pentru concurs conținea un număr de 12 (douăsprezece) acte normative, aspecte care rezultă și din declarația martorei denunțătoare din data de 14 martie 2022”.

Este de amintit că în ciuda eforturilor susținute ale ex-ministrului Chesnoiu, fostul cadru STS, Aurel Sandu nu a fost capabil să obțină o notă de trecere la concurs fiind nevoie din nou de intervenția fostului ministru la subordonații din ministerul pe care îl conducea.

„Din probele administrate rezultă că nicio persoană, indiferent de pregătire, experiență și expertiză, nu ar fi putut ocupa prin concurs o funcție în cadrul M.A.D.R., dacă nu ar fi avut conexiunile personale (cum a fost cazul inculpaților Aurel Sandu- tatăl fostului coleg de muncă al inculpaților Chesnoiu și Raducan și partener de activități recreative al acestora și Corobea Cosmin, finul fostului ministru al agriculturii și dezvoltării rurale, martorul Petre Daea) și politice (inculpații Mihai Rârv și Cătălin Lăscaie fiind membrii aceleiași formațiuni partinice cu inculpatul Chesnoiu (PSD – n.r), în plus fiind propuși anterior în diverse funcții locale și județene de către formațiunea partinică) care să o “recomande” pentru funcția respectivă, practică pe care inculpatul Chesnoiu a generalizat-o prin instigarea subordonaților la a transmite concurenților agreați subiectele de concurs”, se mai arată în dosarul ajuns la instanta supremă.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1580