‘Un mare politician, simțim lipsa lui’

Jurnalistul Marius Tucă a declarat miercuri, la evenimentul de lansare a volumului ‘Un spectator angajat’, scris de Adrian Năstase,  că fostul premier social-democrat ‘impunea foarte mare respect’ și că României de azi îi lipsește ‘echilibrul unui mare politician, aşa cum a fost Adrian Năstase’.

Tucă şi-a amintit de prima sa întâlnire cu Adrian Năstase, de la începutul anilor ’90, când acesta era preşedintele Camerei Deputaţilor.

„Era o Românie frumoasă, aşa, efervescentă, dar frumoasă, şi a avut o întâlnire cu ziariştii, cu şefii de ziare şi nu numai, de agenţii, era un pic de haos în partea asta unde stăteau jurnaliştii şi trebuie să recunosc că a fost primul politician care a impus respect. Impunea foarte mare respect şi linişte, nu prea vorbea nimeni, plus discursul, de atunci nu s-a schimbat nimic, de o eleganţă desăvârşită”, și-a amintit Tucă.

„Apropo de haosul de care vorbeam mai devreme – era nevoie de eleganţa şi de echilibrul unui mare politician, aşa cum a fost Adrian Năstase. (…) Uitându-mă la haosul ăsta, care începe de la Afumaţi şi se termină la Vama Siret, o bună ilustraţie a ceea ce înseamnă România astăzi, aş putea spune cu atât mai mult că simţim lipsa unui politician cum e Adrian Năstase”, a adăugat jurnalistul.

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482