Sindicaliștii din Sănătate vor continua protestele

Marcel Ciolacu nu i-a convins pe liderii Sanitas: Sindicaliștii din Sănătate vor continua protestele

Liderii Federaţiei Sanitas au declarat, miercuri, că apreciază deschiderea la dialog a premierului Marcel Ciolacu în vederea găsirii de soluţii privind salarizarea din sistemul sanitar, dar nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi.

Precizările au venit din partea preşedintelui Sanitas, Leonard Bărăscu, şi a prim-vicepreşedintelui, Iulian Pope, după plecarea prim-ministrului Marcel Ciolacu de la lucrările Consiliului Naţional al federaţiei.

“Mâine, vom fi la ora 9,30, în faţa Ministerului de Finanţe, nu putem să anulăm această acţiune pentru că este făcută pe ceea s-a întâmplat la nivelul Bucureştiului. (…) Ăsta este un moment prielnic, mâine, la 9,30, şi nu ne oprim de la acest lucru. Premierul a spus – mişcările sindicale şi ce aveţi de făcut, ca şi act în sine, vi le faceţi separat, sperăm să nu ajungem la forma finală, adică, până la urmă, la grevă. Ne-a propus un grup de lucru tehnic care să cuprindă cele trei ministere (Muncă, Sănătate, Finanţe – n.r.). Întâlniri putem începe de mâine, în funcţie de ce ne vor anunţa mâine premierul şi cei de la Ministerul de Finanţe, Sănătate, inclusiv domnul ministru, şi cei de la Ministerul Muncii. (…) Vom tatona în fiecare zi, în fiecare săptămâna”, a afirmat Leonard Bărăscu.

Liderul Sanitas a precizat că, joi, 250 de reprezentanţi ai federaţiei vor picheta Ministerul de Finanţe

Potrivit acestuia, premierul nu le-a avansat sindicaliştilor un calendar al posibilelor majorări de salarii în Sănătate.

“Nu ne-a dat proxima ocazie de creştere salarială, cei 20%, mâine, poimâine sau la sfârşitul lui martie, dar, îl citez pe domnul premier: ‘Daţi-mi voie să trag linie o dată pe săptămână cu voi sau o dată pe lună, să văd unde ajungem cu banii pe care îi pot oferi în continuare”‘, a explicat Bărăscu.

Prim-vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope, a subliniat că federaţia sindicală este în interiorul unui calendar de proteste deja anunţat.

“Astăzi avem Consiliul Naţional, cel îndreptăţit să modifice, să corecteze, să adapteze programul de acţiuni sindicale. Avem promisiunea prim-ministrului, de astăzi, în cadrul Consiliului Naţional, că vom discuta pe cererile noastre. Trebuie să ştiţi, cum i-am anunţat şi pe reprezentanţii Guvernului, că nu renunţăm la principala noastră solicitare: 20% pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar. Asta este principala noastră cerere, restul lucrurilor le putem discuta, rezolva în perioada următoare”, a declarat Pope.

Angajaţii din Sănătate sunt salarizaţi “foarte prost”

Potrivit acestuia, în prezent, angajaţii din Sănătate sunt salarizaţi “foarte prost”. “Să prezentăm realitatea în ceea ce înseamnă salarizarea în sistemul sanitar, nu doar vârfuri. Majoritatea, 70 – 80% dintre lucrătorii din sistemul sanitar, primesc salarii foarte mici. (…) Fiecare categorie din sistemul sanitar merită mai mult decât este plătită astăzi. (…) În seara asta va fi constituit grupul de lucru cu reprezentanţii celor trei ministere. De mâine ne apucăm de treabă, avem întâlniri, ne uităm pe cifre, ne uităm pe tot ce înseamnă salarizare, ascultăm toate opiniile şi trebuie să găsim o soluţie pentru lucrătorii din sistemul sanitar, suntem obligaţi să facem asta”, a susţinut Pope.

Întrebaţi, dacă sunt dispuşi să renunţe la mişcările de protest în cazul în care guvernanţii le-ar oferi o creştere salarială mai mică faţă de cea revendicată, respectiv 10%, liderii sindicali au precizat că nu ar fi de acord.

“Nu, minimul este 20%, este o hotărâre a Consiliului Naţional pentru tot acest an, pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar, pentru toate categoriile profesionale, inclusiv personalul TESA”, a spus Iulian Pope.

Promisiunile Guvernului

Revendicările din sistemul de sănătate vor fi analizate de o echipă de lucru formată din reprezentanți Sanitas și experți din Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, a transmis Guvernul după întâlnire.

În urma acestei discuții, s-a decis crearea unei echipe de lucru din care să facă parte reprezentanți ai Federației Sanitas și experți din Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, cu scopul de a analiza în detaliu problemele specifice fiecărui sector sanitar și fiecărei categorii profesionale din domeniul sănătății, reprezentanții Sanitas apreciind în acest context deschiderea premierului Marcel Ciolacu pentru găsirea soluțiilor adecvate.

”Vrem să menținem un dialog onest și aplicat pentru fiecare problemă semnalată, pentru a asigura resursele de personal și finanțare de care sănătatea are nevoie, dar pentru a fi eficiente, măsurile trebuie să fie etapizate în funcție de urgență și de resursele pe care le avem la dispoziție. Sistemul medical și sanitar din România trebuie să ajungă la parametrii optimi și să răspundă nevoilor și așteptărilor românilor. Din păcate, deficiențele acumulate în ani de zile nu pot fi corectate dintr-o dată. Cu un plan precum PNRR, cu acces la finanțări de la Banca Europeană de Investiții, România are o șansa unică de a redresa inclusiv sistemul medical, dar și de a-l pune pe un traseu normal care să nu mai poată fi deraiat. Dialogul permanent este soluția pentru ca problemele să fie corectate cât mai devreme”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1847