Ultima oră – Fermierii și transportatorii anunță că vor continua protestele: Vom continua pașnic și civilizat până la găsirea soluțiilor și implementarea lor

Fermierii şi transportatori protestatari susțin că deși doresc să participe activ la discuţiile cu reprezentanţii Guvernului pentru rezolvarea problemelor semnalate, dar că nu vor pleca din stradă până când nu se vor găsi soluţii concrete şi imediate și care să fie și legiferate:

”Fermierii și transportatorii din întreaga țară, reprezentând un număr semnificativ de angajați și lucrători independenți, aduc la cunoștința opiniei publice și a Guvernului prezentul comunicat de presă, în conformitate cu prevederile Legii Dialogului Social nr. 367/2022.

Invocăm recunoștință către Guvern pentru instituirea rapidă a unui mecanism de dialog, conform art. 1 punctele 5 și 6 ale legii sus-menționate, care definesc clar categoriile de angajați și lucrători independenți implicați în aceste proteste.

În conformitate cu prevederile legale, fermierii și transportatorii se încadrează la art. 1 și punctele 5 și 6, respectiv:

Angajat/lucrător – persoana fizică, parte a unui contract individual de muncă ori a unui raport de serviciu, precum şi cea care prestează muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum şi de prevederile contractelor sau acordurilor colective de muncă aplicabile (adică sunt și angajați, șoferi și tractoriști).

Lucrător independent – persoana care desfăşoară o activitate, meserie sau profesie independentă, are calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale şi/sau care nu are calitatea de angajator.

Salutăm eforturile Guvernului de a iniția dialogul social tripartit între angajatori, organizații patronale și autoritățile administrației publice locale și centrale. În acest sens, manifestăm dorința de a participa activ la aceste discuții, subliniind că fermierii și transportatorii prezenți în stradă în această a șaptea zi de protest spontan doresc să fie parte integrantă a procesului de rezolvare a problemelor semnalate Guvernului și autorităților.

Este important de subliniat că, în calitate de fermieri și transportatori, nu ne aflăm aici pentru a negocia, ci pentru a obține soluții și rezolvări la problemele cu care ne confruntăm. Refuzăm ideea că aceste acțiuni ar putea fi interpretate drept negocieri, ci sunt un demers ferm în vederea găsirii unor soluții concrete și imediate.

Reiterăm mulțumirile noastre pentru deschiderea dialogului și ne exprimăm speranța că discuțiile vor conduce la măsuri eficiente pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale fermierilor și transportatorilor din România.

Vom continua protestele în mod pașnic și civilizat, dezicându-ne de orice act de vandalism și încălcare a legii. Vom continua până când vom vedea primul act normativ pentru găsirea unor soluții aplicabile pentru rezolvarea a cât mai multor probleme semnalate, soluții pe care nu dorim să le vedem cu impact negativ din punct de vedere economic și social.”, se spune în comunicatul remis redacției.

“Apreciem eforturile Guvernului de a iniţia dialogul social tripartit între angajatori, organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice locale şi centrale. În acest sens, manifestăm dorinţa de a participa activ la aceste discuţii, subliniind că fermierii şi transportatorii prezenţi în stradă în această a 7-a zi de protest spontan doresc să fie parte integrantă a procesului de rezolvare a problemelor semnalate Guvernului şi autorităţilor. Este important de subliniat că, în calitate de fermieri şi transportatori, nu ne aflăm aici pentru a negocia, ci pentru a obţine soluţii şi rezolvări la problemele cu care ne confruntăm. Refuzăm ideea că aceste acţiuni ar putea fi interpretate drept negocieri, ci sunt un demers ferm în vederea găsirii unor soluţii concrete şi imediate”, a declarat, la Afumaţi, fermierul Ionuţ Cercel, transmite Antena3.

Acesta a precizat că protestele vor continua până când vor vedea primul act normativ pentru găsirea unor soluţii aplicabile, pentru rezolvarea a cât mai multor probleme semnalate.

“Reiterăm mulţumirile noastre pentru deschiderea dialogului. Ne exprimăm speranţa că discuţiile vor conduce la măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale fermierilor şi transportatorilor din România. Vom continua protestele în mod paşnic şi civilizat, dezicându-ne de orice act de vandalism şi încălcare a legii. Vom continua până când vom vedea primul act normativ pentru găsirea unor soluţii aplicabile, pentru rezolvarea a cât mai multor probleme semnalate, soluţii pe care nu dorim să le vedem cu impact negativ din punct de vedere economic şi social”, a mai spus Cercel, care a citit un comunicat “semnat în mod simbolic ‘fermierii şi transportatorii protestatari'”.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482