Afirmații sexiste s-au lansat deja în spațiul public / VIDEO

Gabriela Firea susține că, deși este abia început de an și mai este destul timp până se dă startul campaniei electorale pentru alegerile din acest an, în spațiul public s-au lansat deja afirmații ofensatoare.

Deși încă nu a fost prezentat oficial candidatul PSD pentru fotoliul de la Primăria Capitalei, cel mai probabil Firea va fi lansată de către social-democrați în acestă competiție.

„Afirmații sexiste, discriminatorii, ofensatoare s-au lansat deja în spațiul public, deși suntem abia în primele zile ale noului an. Așadar, campania electorală se anunță una urâtă.

Tocmai de aceea vreau să fac un apel către toți candidații care se vor să se înscrie în cele 4 rânduri de alegeri să nu mai jignească femeile doar pentru că sunt femei, să nu mai umilească doamnele care se vor înscrie în competițiile electorale doar pentru că  sunt doamne și să încerce să-și pună în valoare propriile soluții, propriile programe, ceea ce reprezintă ca indivizi pentru că, de fapr, cred că acest lucru este așteptat către toți oamenii”, a afirmat senatoarea PSD.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482