Premierul Marcel Ciolacu și vicepremierul Marian Neacșu vor avea o discuție, astăzi, la ora 15.00, cu protestatarii la Palatul Victoria, informează Antena 3 CNN.
Potrivit unor surse politice, prefectul Capitalei va merge la protestatari pentru a se organiza cu o delegație și să vină la Guvern pentru discuțiile cu premierul.
Precizăm că prefectul a fost deja printre protestatari.
„Vă putem ajuta și cu transportul, cu mașinile, pentru o întâlnire cu domnul prim-ministru pentru a vă prezenta doleanțele dumneavoastră și pentru a identifica soluțiile cât mai grabnic posibil. Toată deschiderea din partea domnului prim-ministru, vrea să se întâlnească cu dumneavoastră, astăzi, la ora 15. Rugămintea este, ca să fim operativi, să reușiți să desemnați reprezentații, să fie și dintre fermieri și agricultori, și dintre transportatori, astfel încât să începem dialogul pe baza revendicărilor dumneavoastră”, a spus Rareș Hopincă.
Prefectul a adus cu el 250 de ceaiuri pentru protestatari.