‘Nu vreau să cadă pradă anumitor partide politice’

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că nu a primit nicio solicitare privind discuţii, la minister, din partea fermierilor care s-au raliat protestului transportatorilor. El spune că protestele care vineri au continuat pentru a treia zi consecutiv au fost cauzate de nemulţumirile legate valoarea tarifelor pentru poliţele RCA, el anunţând, în acest context, că pentru utilajele agricole acestea nu s-au scumpit. „Nu vreau să cadă pradă anumitor partide politice care încearcă să îşi asume acest protest spontan”, adaugă ministrul.

„Am avut discuţie cu toate formele asociative. Începând de luni începem discuţiile pe revendicările pe care dânşii le au. A fost solicitarea acestor asociaţii să îi las până vineri să discute cu toţi membrii din ţară şi ulterior, de luni, să ne întâlnim şi să punem în practică prin actele normative pe care trebuie să le dăm în Guvern, cât şi la Ministerul Agriculturii, să rezolvăm aceste revendicări.

În momentul de faţă pot să vă spun că nu am primit o solicitare din cei care protestează pentru a veni la Ministerul Agriculturii să aibă o discuţie cu ministrul Agriculturii. Aici nu vorbim de formele asociative. Nu s-a prezentat niciun fermier la Ministerul Agriculturii. Uşa Ministerului Agriculturii este deschisă, inclusiv şi sâmbătă şi duminică, am transmis către toţi fermierii care sunt sub formă de protest- acel protest spontan care a fost realizat de către transportatori la care s-au afiliat câţi fermieri, nu vorbim de formele asociative unde avem aproape 9 milioane de hectare în forme asociative.

De luni discutăm cu formele asociative, inclusiv şi cu fermierii care sunt acum în stradă, îi aştept la Ministerul Agriculturii. Până în momentul de faţă, nu am primit niciun mesaj sau niciun telefon pentru a avea o discuţie sau să se creeze un grup din aceşti protestatari care să vină să revendice ce probleme au în domeniul agriculturii”, a declarat Florin Barbu vineri, în timpul unei vizite în judeţul Prahova, răspunzând unor întrebări legate de protestele transportatorilor şi ale agricultorilor, care continuă, vineri, potrivit news.ro.

Ministrul cere ca fermierii români „să aibă încredere în Ministerul Agriculturii şi în Guvernul României”.

„Nu vreau să cadă pradă anumitor partide politice care încearcă să îşi asume acest protest spontan. Spun în continuare că dialogul este cel mai important şi, de luni, împreună cu toţi fermierii, împreună cu toate asociaţiile – că vorbim de vegetal, de zootehnie, că vorbim de procesare, vorbim inclusiv cu retailerii pe partea de adaos comercial, de luni încep discuţiile. Calendarul a fost publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi sunt sigur că toate problemele cu care se confruntă fermierii le vom rezolva.

Am spus-o şi o spun în continuare, protestele au început de la RCA. Eu vreau să anunţ în premieră că RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut, vreau să anunţ că şi anul acesta avem 35%, suportăm acciza la motorină pentru fermieri. În anul 2023 am subvenţionat 50% din consumul de motorină, subvenţie de la bugetul de stat. Practic, acest protest spontan care s-a realizat nu ştiu dacă s-a realizat de către fermieri”, adaugă Florin Barbu.

El reclamă că „s-a încercat a fi un protest politic” şi reafirmă că îi aşteaptă pe fermierii la discuţii.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1847