Mi-aş dori ca nimeni din clasa politică să nu încerce să-l exploateze

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat, cu privire la protestul fermierilor şi al transportatorilor, că este încrezător că vor fi găsite o serie de elemente de dialog mult mai concrete decât în zilele precedente. „Mi-aş dori ca nimeni din clasa politică să nu încerce să exploateze acest protest”, a adăugat social-democratul.

„N-am toate datele referitoare la ce anume a demarat acest protest, dar îmi doresc şi ne dorim cu toţii ca protestul să fie unul, dacă vreţi, valid şi să reprezinte nemulţumirea sinceră a unor persoane, indiferent de categoria profesională, pe de o parte. Pe de altă parte, sunt convins că va fi rezolvat prin dialog, pentru că trebuie explicate o serie de situaţii, sau eventual şi soluţii găsite la revendicările celor care protestează”, a afirmat Adrian Câciu, întrebat vineri la postul B1 TV, dacă acest protest este unul cu iz politic.

Ministrul PSD a adăugat că ar vrea ca nimeni din clasa politică să nu exploateze aceste proteste.

„Mi-aş dori ca nimeni din clasa politică să nu încerce să exploateze acest protest. Am văzut aseară o serie de imagini care nu fac bine, nu fac bine mai ales celor care protestează. Până la urmă, fiecare cetăţean are dreptul de a-şi revendica o serie de drepturi, de a protesta, de a căuta răspunsuri la o serie de probleme cu care se confruntă, iar rolul Executivului, dar şi al autorităţilor, până la urmă, centrale sau locale este de a răspunde şi de a da soluţii şi răspunsuri la întrebările de multe ori legitime ale celor care ridică o serie de revendicări”, a mai precizat Câciu.

În opinia ministrului PSD, aceste proteste pot fi rezolvate prin dialog.

„Eu sunt convins că zilele acestea, chiar astăzi, vor fi o serie de elemente de dialog mult mai concrete decât în zilele precedente. Am auzit şi ceea ce a zis prefectul Capitalei, ce a zis primarul general al Capitalei. Mi-aş dori în continuare să nu politizăm sau să nu ajungem în zona aceasta de exploatare politică a unei nemulţumiri a oricărui cetăţean din România. Până la urmă, cetăţenii au dreptul să ceară explicaţii oricui conduce această ţară”, a conchis Câciu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4761