Există pericolul ca Rusia să atace Republica Moldova? Răspunsul direct dat de Mircea Geoană
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a afirmat, chestionat dacă există pericolul ca Federaţia Rusă să atace Republica Moldova, că această ţară nu are motive de îngrijorare din perspectivă militară, însă „un război hibrid total, într-un an cu alegeri prezidenţiale, este de interes vital şi pentru Rusia”.
„Îi ajutăm pe cei din Republica Moldova să aibă rezilienţă sporită la dezinformare, atacuri cibernetice”, a declarat Mircea Geoană, întrebat dacă există pericolul ca Rusia să atace Republica Moldova, vineri la Digi 24.
El a completat că şansa integării Republicii Moldova în Uniunea Europeană „nu vine decât de două ori pe secol”.
„Avem tot interesul ca Republica Moldova şi Ucraina să se integreze în UE”, a mai spus Geoană.