S-a decis ce se întâmplă cu impozitele în 2024

Liberalii au avut joi prima şedinţă a Biroului Politic Naţional din 2024.Liderii partidului au decis care sunt prioritățile anului 2024 și ce se va întâmpla cu taxele românilor.

“În acest an, vom continua proiectele de modernizare a României şi ne vom menţine priorităţile, aşa cum le-am definit în construcţia bugetară. Continuăm investiţiile pentru dezvoltarea ţării şi avem grijă de categoriile vulnerabile. Îmbunătăţim infrastructura de transport, din educaţie şi din sănătate. Şi, aşa cum ne-am angajat, nu introducem noi taxe şi impozite”, a precizat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la finalul reuniunii, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit liderului liberalilor, în cadrul şedinţei de joi s-au discutat “şi o serie de aspecte organizatorice, printre care definitivarea fuziunii cu ALDE, acţiunile realizate cu ocazia zilei de 24 ianuarie, dar şi organizarea de către PNL, la Bucureşti, a Congresului PPE din martie”, “un eveniment deosebit de important, la care vor fi prezenţi lideri din mai multe ţări europene şi care va consolida poziţia României pe harta politicii internaţionale”.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482