Lupta pentru a doua cea mai votată funcție din România. Tabloul de moment cu cei care vor scaunul de primar

La finalul lunii septembrie, în România vor fi și alegerile locale, potrivit discuțiilor purtate în interiorul Coaliției de guvernare. Una din cele mai importante funcții este cea de primar al Capitalei, adică a doua cea mai votată demnitate publică după președintele României.

În acest an, la cum arată tabloul celor care tânjesc la scaunul de primar, lupta se prefigurează între cel puțin trei candidați cu potențial de a strânge un număr însemnat de voturi.

Ultimul care este la un pas de oficializarea candidaturii este Sebastian Burduja, președintele PNL București.

„Sunt preşedintele filialei PNL Bucureşti şi n-aş fi acceptat provocarea de a fi președinte de filială dacă n-aş accepta provocarea de a fi candidat şi primar general (…) Nici doamna Firea, nici domnul Dan nu au fost primari buni pentru București.

Cred că PNL trebuie să dea o a treia cale bucureștenilor, pe baza faptului că avem cei mai buni primari din ţară, de departe“, a afirmat Burduja, într-un interviu pentru Antena 3.

De altfel, la nivelul PNL, Burduja se bucură de o imagine bună, deși nu există și percepția că ar putea câștiga competiția, într-o cursă cu un primar în funcție – Nicușor Dan, precum și cu Gabriela Firea.

Cu toate acestea, cu un candidat ca el, partidul ar reuși să scoată un scor relevant, în jur de 20%, fiind pregătită în prezent strategia inclusiv pentru sectoare, astfel încât formațiunea să adune un număr de voturi cât mai mare, inclusiv în sectoare unde organizațiile sunt destul de slabe, cum sunt filialele 2, 4 și 5.

În interiorul PNL nu există o contestare internă a lui Burduja, deși mai sunt și voci izolate, cum e cazul senatorului Florin Cîțu, fost premier, care pledează pentru varianta Nicușor Dan, potrivit adevarul.ro.

În următoarele săptămâni, organizațiile liberale ar urma să aibă numele celor care trebuie să fie candidații pentru marile orașe, inclusiv primăriile de la sectoare.

În interiorul PSD, Gabriela Firea e favorită pentru candidatura din toamna acestui an

Potrivit informațiilor sursei citate, Marcel Ciolacu nu e dispus în acest moment să înceapă un conflict cu Firea în eventualitatea susținerii unui alt candidat pentru Capitală, celelalte două variante vehiculate fiind Robert Negoiță (primarul Sectorului 3) și Daniel Băluță (primarul Sectorului 4).

Surse social-democrate au precizat că Firea chiar are o relație bună și cu edilul de la Sectorul 4, fiind șanse mici pentru propulsarea acestuia pentru Capitală.

Nu în ultimul rând, inclusiv la nivel de administrație există o rețea de simpatizanți din București și proximitatea Capitalei care o susțin pe fosta primăriță din mandatul 2016-2020.

Nicușor Dan are în prezent în spate doar Forța Dreptei

Formațiunea politică este 100% lângă el, dar așteaptă și o decizie prin care USR să-l susțină drept candidat.

Potrivit informațiilor adevărul.ro, primarul general se bazează pe faptul că va obține un procent mare de voturi din zona candidaților care nu susțin partide politice și care au reticență față de clasa politică.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482