Cristian Popescu Piedone a fost numit șef de campanie al PUSL pentru alegerile din 2024

Cristian Popescu Piedone a fost numit șef de campanie al PUSL pentru alegerile din 2024

Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal a luat decizia de a-l numi pe Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, în funcția de șef de campanie al PUSL pentru alegerile ce vor avea loc în 2024.

Având o vastă experiență în administrația publică, Cristian Popescu Piedone știe că misiunea sa nu va fi una ușoară.

„Ceea ce ne-am propus să facem va fi în mod cert greu, dar este de datoria noastră să nu asistăm pasivi la tot ceea ce se întâmplă, ci să ne implicăm, cu demnitate, onoare și curaj, pentru a le reda românilor încrederea că pot avea un viitor mai bun în propria lor țară”, a spus Cristian Popescu Piedone.

În perioada următoare PUSL va finaliza atât lista de candidați pentru alegerile europarlamentare, precum și listele de candidați cu care va merge la primării și la consiliile locale și județene, în acord cu decizia anterioară a BEX, potrivit căreia umaniștii vor candida prin forțe proprii la alegerile din acest an.

De asemenea, Biroul Executiv al PUSL a convocat Consiliul Național pentru data de 5 aprilie, în București, la Sala Palatului.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4878