Partidul a ajuns în situația în care a ajuns pentru că este condus de oameni care nu sunt din filmul ăsta, a transmis fostul secretar general al PNL, Dan Vîlceanu.
Deputatul PNL Dan Vîlceanu i-a dat dreptate social-democratului Mihai Tudose și a afirmat că președintele liberalilor, Nicolae Ciucă, „chiar nu e din filmul ăsta”, iar partidul „a ajuns în situația în care a ajuns pentru că este condus de oameni care nu sunt din filmul ăsta”.
Întrebat despre atacurile lansate de PSD la adresa PNL, Dan Vîlceanu a spus: „Știți ce să întâmplă acum? Află și domnul Ciucă faptul că în campanie electorală nu ai parteneri, ai numai adversari. Noi am încercat să îi spunem lucrurile astea în partid de multă vreme. Din păcate, dânsul ne spunea tot timpul că PSD nu mai e dușmanul, este partenerul de data asta. Eh, uite că PSD a fost dușmanul tot timpul, a rămas dușmanul tot timpul și, în campanie electorală, îți va fi dușman, îți va fi adversar”, a spus el la B1 TV
Vîlceanu: Toată lumea îl crede pe Mihai Tudose
Referitor la declarația lui Mihai Tudose, liberalul Dan Vîlceanu a afirmat: „Să știți că lucrurile astea sunt spuse pentru că asta a dovedit domnul Ciucă, îmi pare rău că spun asta, nu țin cu tot dinadinsul să îl critic pe președintele PNL, dar uitați-vă la ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, și atunci evident că în momentul în care domnul Tudose spune că domnul Ciucă n-are nicio legătură, nu e din filmul ăsta, că așa spunea, evident că toată lumea îl crede pentru că asta am văzut cu toții”.
„Domnul Ciucă chiar nu e din filmul ăsta și, din păcate, Partidul Național Liberal a ajuns în situația în care a ajuns pentru că este condus de oameni care nu sunt din filmul ăsta”, a subliniat Dan Vîlceanu, fostul secretar general al PNL la B1.