Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, arată că are în lucru un proiect de lege prin care fugarii vor fi obligați să își plătească costurile aducerii în țară. De asemenea, Gorghiu arată că în curând vom avea 2 penitenciare noi, iar fugarii nu vor mai putea invoca condițiile de detenție pentru a refuza extrădarea.
„Avem în lucru, la Ministerul Justiției, un proiect de lege prin care costurile aducerii în țară a fugarilor să fie suportate de aceștia. Nu de către stat. Depunem toate eforturile pentru a stopa fenomenul fugarilor. Totodată, continuăm investițiile în infrastructura sistemului penitenciar. Două penitenciare noi au intrat în 2023 în faza de execuție, și în multe altele au fost amenajate noi locuri de detenție. Toate la standarde europene. Pentru ca nimeni să nu mai poată invoca aspectul condițiilor din penitenciare pentru a se sustrage de la executarea pedepsei în țară”, a scris ministrul pe Facebook.
În prima săptămână din an au fost aduși în România 6 fugari:
Părăscuță Ștefan Iulian, adus din Germania, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru tâlhărie
Stan Florian, adus din Germania, condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru tâlhărie
Amariei Andrada, adusă din Olanda, condamnată la 2 ani și 10 luni de închisoare, pentru furt
Basalderu Constantin Viorel, adus din Marea Britanie, condamnat la un an și 4 luni de închisoare, pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase
Ursan Ioan Florin, adus din Marea Britanie, condamnat la un an de închisoare, pentru furt calificat
Doroț Ionel Samuel, adus din Marea Britanie, condamnat la un an de închisoare, pentru infracțiuni rutiere.