va sta în camerele cele mai luxoase

Avocatul lui Cătălin Cherecheș, Răzvan Doseanu, arată faptul că cererea de extrădare a statului român a ajuns la autoritățile din Germania. România promite judecătorilor din Germania că în cazul în care Cherecheș va fi extrădat, acesta va avea condiții de detenție ”de lux”, în camere foarte mari, care respectă în totalitate normele europene privind detenția.

”Au fost trimise documentele statului român în Germania și am văzut acolo că sunt condiții speciale oferite la detenția în țară.

Într-o primă fază ar fi reținut la penitenciarul Rahova, ulterior la Aiud, iar apoi va merge la penitenciarul din Maramureș.

Statul român indică exact camera și condițiile speciale în care ar fi deținut Cherecheș. În special suprafața minimă asigurată pentru deținut. Practic, arată că va primi o cameră de 9 metri pe 6 metri pătrați la penitenciarul Rahova.

La Aiud va primi o cameră de 14,3 metri pătrați, unde va sta alături de alte persoane.

Nu știu în ce măsură poți să oferi condiții speciale pentru un deținut față de ceilalți deținuți.

Am văzut în documente că se specifică faptul că este o persoană care are nevoie de protecție, dat fiind statutul său.

Probabil că sunt oferite aceste condiții pentru a fundamenta cererea de extrădare. ”, a spus Răzvan Doseanu.

În ciuda promisiunilor, Cherecheș refuză în continuare să fie extrădat în România.

”Dumnealui refuză să-și dea acordul pentru extrădarea în România. Rămâne de văzut ce vor decide autoritățile din Germania.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1847