Neexercitarea dreptului de a fi asistat de un avocat ales pe parcursul procesului penal trebuie să fie voluntară şi neechivocă

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi un proiect de lege conform căruia orice neexercitare a dreptului de a fi asistat de un avocat ales pe parcursul procesului penal trebuie să fie voluntară şi neechivocă.

Proiectul modifică menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene în cuprinsul unor acte normative, precum şi Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dar şi Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.

Actul normativ va fi transmis spre dezbatere Parlamentului cu solicitarea de a fi aprobat în procedură de urgenţă, a informat un comunicat al Guvernului.

Proiectul asigură transpunerea completă a Directivei 2016/ 800/ UE privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale şi a Directivei 2013/ 48/ UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate.

“Orice neexercitare a dreptului de a fi asistat de un avocat ales pe parcursul procesului penal trebuie să fie voluntară şi neechivocă şi nu împiedică exercitarea ulterioară, oricând pe parcursul procesului penal, a acestui drept. În cazul neexercitării dreptului de a fi asistat de un avocat ales, suspectul sau inculpatul este informat de către organele judiciare, într-un limbaj simplu şi accesibil acestuia, cu privire la conţinutul dreptului şi la posibilele consecinţe ale neexercitării acestuia”, transmite sursa citată.

În ceea ce priveşte Directiva 2016/ 800/ UE, proiectul completează 12 acte normative la nivel de lege, în sensul includerii menţiunii de trimitere la directivă în măsurile de transpunere sau la adoptarea acestora.

Proiectul transpune şi dispoziţii din Directiva 2013/48/UE prin completarea Legii nr. 302/ 2004 privind cooperarea judiciară în materie penală şi a Codului de procedură penală. Una dintre prevederile legislative vizează dreptul persoanei reţinute de a solicita încunoştinţarea unui membru de familie sau terţe persoane despre măsura luată. Atât cererea, cât şi încunoştinţarea se consemnează într-un proces-verbal, se menţionează în comunicatul transmis de Guvern.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1900