‘Aceste memorandumuri cred că vor fi aprobate săptămâna viitoare’

Memorandumurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării privind scoaterea la concurs a posturilor vacante din sănătate ar putea fi aprobate săptămâna viitoare, a anunţat, joi, ministrul Alexandru Rafila.

“Anul trecut au fost luate o serie de măsuri care au limitat angajările în sectorul public, nu neapărat în sănătate. Există două categorii de spitale: spitale care se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, pentru care noi am făcut memorandumuri pentru scoaterea posturilor la concurs – am făcut anul trecut trei memorandumuri, unul dintre ele a fost aprobat şi au fost scoase circa 1.500 – 2.000 de posturi la concurs şi spitale din subordinea autorităţilor locale. Spitalul ‘Gomoiu’ ţine de Primăria Capitalei, iar memorandumul ţine de Ministerul Dezvoltării. Şi Ministerul Dezvoltării a adoptat un astfel de memorandum în cursul anului trecut, dar care nu a fost avizat de Ministerul Finanţelor, iar în momentul de faţă, prin implicarea premierului Ciolacu, cred că se vor rezolva aceste probleme”, a afirmat Rafila, la B1TV.

Potrivit acestuia, atât Ministerul Sănătăţii, cât şi cel al Dezvoltării au reevaluat toate posturile care sunt libere în spitale.

“Aceste memorandumuri cred că vor fi aprobate săptămâna viitoare şi este foarte bine că este aşa pentru că scoaterea acestor posturi la concurs coincide şi cu acordarea titlului de medic specialist pentru numeroşi medici tineri care au terminat rezidenţiatul”, a transmis ministrul.

El a subliniat că prin memorandum fiecare unitate sanitară ar putea să organizeze concurs pentru ocuparea posturilor vacante de medic sau de asistent medical.

“Prin memorandum aceste posturi se deblochează în sensul că ele pot fi scoase la concurs, fiecare unitate sanitară poate să organizeze concurs pentru ocuparea posturilor vacante de medic sau de asistent medical, dacă şi acest lucru va face parte din memorandum. Asta înseamnă că, în următoarea lună şi în continuare, probabil până în luna martie, toate unităţile medicale spitaliceşti pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în funcţie de necesarul lor. (…) Bănuiesc că memorandumurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării vor fi avizate şi de către Ministerul de Finanţe ca toate unităţile spitaliceşti să poată să organizeze concursuri”, a spus Alexandru Rafila.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că o prioritate a Guvernului la acest început de an este rezolvarea rapidă a problemei medicilor rezidenţi care au promovat examenul de specialitate la sfârşitul anului trecut.

“Chiar dacă avem în faţă un an electoral deosebit de important, mi-aş dori să nu promitem nimic din cee ce nu putem să îndeplinim. Trebuie să continuăm să punem România şi românii pe primul loc în toate deciziile noastre. (…) Pe de altă parte, tot ca o prioritate în acest început de an vreau să rezolvăm rapid problema medicilor rezidenţi care au promovat examenul de specialitate la sfârşitul anului trecut. Sunt aproximativ 4.500 de medici în care statul român a investit sute de milioane de euro şi trebuie să ne asigurăm că îi păstrăm în ţară. De aceea, în perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării trebuie să actualizeze listele cu posturi vacante şi să vină în Guvern cu noi memorandumuri de scoatere la concurs a acestora. Rog, de asemenea, şi Ministerul Finanţelor să coopereze pentru ca acest lucru să se întâmple rapid”, a spus Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Managerul Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu”, Maria Enescu, a atras atenţia asupra situaţiei dificile de la Camera de gardă a unităţii medicale, în condiţiile care lipsa de personal este “foarte mare”, iar asistentele sunt epuizate.

Enescu a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, că şefii de secţie au transmis un memoriu prin care au cerut închiderea Camerei de gardă, dar se caută soluţii pentru evitarea acestei situaţii, în contextul în care există mulţi copiii bolnavi de gripă sau rujeolă.

“Da, există riscul (închiderii Camerei de gardă), pentru că nu ne-au deblocat posturile. Noi am făcut eforturi şi am acoperit Camera de gardă, deocamdată, dar asta nu o să ţină la nesfârşit, pentru că personalul este epuizat. Trebuie să facem din nou memorandum, ca să deblocheze posturile. Dar, situaţia aceasta nu se întâlneşte doar în spitalul nostru, ci în toate spitalele care aparţin de Primărie. Şefii de secţie au făcut un memoriu către manager ca să închidem Camera de gardă, dar vă daţi seama că în perioada asta de pandemie, cu rujeola şi cu gripele sezoniere, era crimă să o închidem. Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit să facem chestiunea aceasta, pentru că şi ele sunt epuizate. Lipsa de personal este foarte mare”, a explicat Maria Enescu.

Ea a menţionat că la nivelul spitalului există numărul necesar de medici, dar din schema de personal lipsesc peste 70 de asistente.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4878