A prins boală pe scurteriști și motocicliști

Deputatul USR Ionuț Moșteanu crede că președintele Klaus Iohannis „a prins boală pe scurteriști și motocicliști”, după ce șeful statului a sesizat miercuri CCR cu privire la Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

„Iohannis a atacat la CCR legea care permitea conducerea unui scuter de 125 cmc cu permis de B. A văzut el încălcare mare a Constituției că Parlamentul a decis la reexaminare, aproape în unanimitate, să micșoreze vechimea în șoferie de la 3 la 2 ani pentru cei care vor să meargă și cu scuter. Cică această modificare . De parcă am fi zis că poți să conduci avion sau tanc cu B-ul”, a scris miercuri, pe Facebook, Ionuț Moșteanu.

El l-a atacat pe președinte, spunând că „a prins boală pe scurteriști și motocicliști”.

„Eu cred că a prins boală pe scurteriști și moticicliști. L-ați depășit vreunul pe Valea Oltului sau l-au stresat scuteriștii prin turneele lui prin Asia și Africa. Nu pot să-mi explic înverșunarea lui împotriva acestui proiect. Când la altele închidea ochii și promulga fluierând legea lui Mitralieră care scăpa evazioniștii de închisoare, măsurile fiscale adoptate prin asumarea răspunderii de Ciolacu sau simulacrul ăla de lege cu așa zisa tăiere a pensiilor speciale”, a adăugat deputatul USR.

Președintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3925