trotinetele și bicicletele electrice au nevoie de asigurare / Modificări importante la plafonarea prețului la RCA (VIDEO)

Guvernul a decis: trotinetele și bicicletele electrice au nevoie de asigurare / Modificări importante la plafonarea prețului la RCA (VIDEO)

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat vineri că în şedinţa de Guvern a fost aprobat un proiect de lege care prevede că trotinetele electrice şi bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate. El a mai anunţat că plafonarea preţului la poliţele RCA pe anul 2024 se face pe 3 luni, nu 6 luni cum se anunţase iniţial în şedinţa de guvern anterioară.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că singirul proiect de lege care s-a aflat pe agenda Executivului de vineri se referă la reaşezarea întregului ecosistem al asigurărilor obligatorii pentru vehiculele care circulă pe drumurile publice, RCA-ul. El a anunţat că, potrivit proiectului, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehiculele care conform legislaţiei naţionale nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, şi anume trotinetele electrice şi bicicletele electrice, care vor trebui obligatoriu asigurate.

”Există însă şi exceptări foarte bine justificate în acest proiect de lege şi anume nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă. De asemenea, vor fi exceptate de la o astfel de asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie. O altă excepţie de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv a curselor şi competiţiilor, dar această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment are încheiată o asigurare sau pune la dispoziţie o garanţie alternativă care acoperă eventualele prejudicii care ar fi intrat sub incidenţa unui RCA classic”, a spus Constantin, informează NEWS.RO.

RCA

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a venit şi cu o rectificare faţă de o decizie luată joi, şi anume extinderea plafonării preţului la poliţele RCA pe anul 2024 începând cu 1 ianuarie. ”Se extinde acel termen la 3 luni, nu la 6 luni cum am comunicat, ieri”, a spus Mihai Constantin, el precizând că Legea Concurenţei permite prelungirea termenului într-o situaţie excepţională cu 6 luni de zile dar după aceea se poate prelungi această excepţie numai pe module de câte 3 luni de zile. Această situaţie plafonarea RCA-ului se va menţine cât va fi nevoie pentru reglementarea pieţei dar în etape de câte 3 luni. Deocamdată suntem 1 ianuarie până în martie inclusiv şi dacă necesitatea va exista e va fi extinsă”, a mai spus Constantin.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, adoptat de Guvern, transpune în normele naţionale legislaţia europeană revizuită în domeniul răspunderii civile auto.

Astfel, un aspect important reglementat pentru a acoperi problematica despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie are în vedere modificarea definiţiei noţiunii de ”vehicul” pentru care este impusă obligativitatea de asigurare RCA în Uniunea Europeană şi, implicit, în România.

”Potrivit noii legislaţii, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care, conform legislaţiei naţionale, nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule). O altă modificare constă în faptul că nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă, cu condiţia să existe o procedură administrativă sau o altă măsură verificabilă în conformitate cu dreptul intern şi cu condiţia ca daunele provocate de acestea să fie acoperite la acelaşi nivel cu cel pe care îl garantează încheierea unui contract RCA. Nu vor fi supuse obligativităţii asigurării RCA nici fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie”, arată Executivul.

O altă excepţie de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv al curselor şi competiţiilor, precum şi al antrenamentelor, testărilor şi demonstraţiilor. Această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment/activitate sportivă are încheiată o asigurare sau pune la dispoziţie o garanţie alternativă care acoperă prejudiciile produse oricărei părţi terţe la nivelul minim prevăzut de legislaţia RCA.

Proiectul de lege stabileşte şi limite minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor europene, respectiv:

Pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei;

Pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse de unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte la un nivel de 31.926.210 lei.

”În ceea ce priveşte modalitatea de control a asigurării RCA, se va permite utilizarea unor dispozitive electronice de control a asigurării RCA în trafic, fără oprirea vehiculelor, în măsura în care legislaţia GDPR este respectată. De asemenea, este prevăzută în noua legislaţie introducerea unui tipizat standard la nivel european în ceea ce priveşte atestarea istoricului daunelor întâmplate acoperite de RCA ale asiguratului”, spune Guvernul.

Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi transmis spre dezbatere şi aprobare Parlamentului României.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482