‘Îmi doresc ca asemenea abuzuri să nu se mai repete niciodată în țara asta’

Fostul premier Victor Ponta a anunțat, joi, pe rețelele sociale, că a fost achitat, alături de ceilalți patru inculpați, în dosarul Turceni-Rovinari, ICCJ stabilind că „nu există fapte care să constituie infracțiuni”.

„Dupa 8 ani de proces – 8 judecatori de la ICCJ au restabilit adevarul! Azi, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat decizia finala in faimosul dosar “Ponta – Sova” (dosarul care a dus, in 2015, la demisia mea din functia de Presedinte al PSD si, ulterior, din functia de Prim Ministru): ACHITARE pentru toti cei 5 pentru ca “nu exista fapte care sa constituie infractiuni”. S-au pronuntat pentru achitare, in unanimitate, 8 judecatori ai ICCJ (3 in fond si 5 in apel); NU am invocat niciodata prescriptia sau o alta modificare de procedura sau Decizie a CCR. Am fost tot timpul nevinovat si dosarul penal a avut, de la inceput, scopul de ma indeparta din functie. Ma bucur ca am avut incredere in Justitie; le cer iertare celorlalti 4 inculpati (toti achitati) care au fost “victime colaterale”; imi pare rau pentru suferinta familiei si a prietenilor mei din aceasta perioada. Regret ca Statul Roman (adica noi toti) a platit cheltuieli inutile de peste 1 milion de euro – expertize, perchezitii, magistrati, avocati etc., doar sa justifice o acuzatie evident neserioasa si netemeinica. Nu am nicio asteptare si nicio dorinta de revansa fata de autorii acestui dosar sau fata de cei care au profitat politic. Nu vreau insa sa uitam ca, prin acest dosar si demisia impusa, a fost schimbata soarta mea, a multor alti oameni nevinovati si chiar destinul politic al Romaniei. Imi doresc ca asemenea abuzuri sa nu se mai repete niciodata in Tara noastra. Le multumesc avocatilor mei si tuturor celor care au crezut de la inceput in nevinovatia mea si mi-au fost alaturi in momente foarte foarte grele”, scrie Victor Ponta pe Facebook.

Fostul premier Victor Ponta şi Dan Şova fuseseră achitaţi și în primă instanță.

Ponta a fost trimis în judecată în septembrie 2015, fiind acuzat de procurorii DNA de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4878