Preşedintele PNL Bucureşti l-ar lăsa corigent pe Nicuşor Dan: Nu i-aş da notă de trecere
Preşedintele PNL Bucureşti Sebastian Burduja a fost întrebat ce notă i-ar da lui Nicuşor Dan pentru întreaga activitate în fruntea Primăriei Capitalei şi a afirmat că nu i-ar da notă de trecere. Burduja a mai declarat că Bucureştiul poate mai mult şi trebuie să arate mult mai bine.
Sebastian Burduja a fost întrebat, sâmbătă la Antena 3 CNN, dacă se pregăteşte pentru o candidatură la Primăria Capitalei în 2024 şi ar intra în luptă cu Nicuşor Dan.
„Cu siguranţă sunt pregătit să-mi asum această luptă şi nu aş fi acceptat provocarea de a fi preşedintele filialei Bucureşti a Partidului Naţional Liberal dacă nu aş fi fost gata să intru şi în bătălia pentru Primăria Capitalei. Cred că Bucureştiul poate mai mult, merită mai mult, trebuie să arate mult mai bine. Este un oraş cu oameni minunaţi şi cu un nivel economic foarte bun. Nivelul de dezvoltare ajustat la puterea de cumpărare este peste Roma, Berlin, Madrid, sunt datele Eurostat. Dar oraşul nu arată la fel de bine ca Roma, Berlin, Madrid sau Amsterdam sau alte capitale europene. Deci cu siguranţă e loc de mult mai bine în administraţia Bucureşti”, a declarat Burduja.
Întrebat ce notă i-ar da primarului Nicuşor Dan pentru întreaga activitate în fruntea Primăriei Capitalei, Burduja a răspuns: „Nu i-aş da notă de trecere”.