Opțiuni PNL pentru primăria Capitalei și primăriile de sectoare

Surse liberale au explicat joi pentru Știripesurse.ro care sunt calculele de moment pe care și le-au făcut peneliștii pentru alegerile locale de anul viitor.

„Candidatul PNL la Primăria Capitalei se va oficializa în martie-aprilie și Sebastian Burduja vrea să candideze, dacă Nicușor Dan vrea să fie susținut de PNL, mai întâi să se înscrie în partid și pe urmă mai vedem. Dar dacă nu a venit până acum în PNL, greu de crezut că mai vine. Nicușor să înțeleagă că aceste alegeri se fac pentru oameni, nu pentru el. ‘Cheia’ pentru Nicușor Dan e la Ciucă, dar nu am stabilit până la ce dată așteaptă Ciucă un răspuns final de la Nicușor”, conform surselor liberale.

Ca intenție de vot, Nicușor Dan ar avea 25%, Firea ar avea 27-28%, iar PNL ar avea în Capitală undeva la 18-19%.

„Nu îi retragem lui Nicușor Dan sprijinul politic în Consiliul General și vom vota împreună proiectele care intră în ședințele CGMB”, mai spun sursele citate.

PNL ar putea merge cu George Tuță la sectorul 1, care nu a primit încă binecuvântarea lui Ciucă. La Sectorul 2, PNL se gândește să bată palma cu actualul edil, Radu Mihaiu, care este însă momentan la USR. În sectorul 5, o variantă PNL de candidat la primărie este Dan Meran, dar nu e luată nicio decizie și nu este deloc exclus să se ajungă la un candidat comun cu PSD ținând cont că Cristian Popescu Piedone stă foarte bine și are 70% intenție de vot.

Liderul PNL București nu vrea liste comune cu PSD în alegeri, mai spun surse din partid.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1900