‘O restanţă pe care românii o aşteaptă încă onorată de către Justiţia noastră’

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă vineri, în mesajul transmis la 34 de ani de la Revoluţie, că lămurirea ”prin adevăr judiciar” a evenimentelor din Decembrie 1989 ”este o restanţă~ pe care românii o aşteaptă încă onorată de către justiție, conform News.ro.

”În decembrie 1989, Istoria Naţională şi-a schimbat cursul şi s-a reconectat la flacăra Libertăţii, Justiţiei şi Democraţiei. Orele Astrale din decembrie 1989 au fost posibile prin voinţă populară, curaj individual şi jertfă de sânge nevinovat. În 16 decembrie 1989, în Timişoara, românii au respins cu orice risc şi orice cost, pentru totdeauna, apăsarea dictaturii comuniste, transformate în greu încercaţii ani 1980 într-una din cele mai rele forme ale sale, o dictatură cvasi – stalinistă, de un anacronism istoric deplin”, a afirmat Cătălin Predoiu, în mesajul transmis, vineri, la 34 de ani de la Revoluţia Română.

El a continuat arătând că, în câteva zile, Flacăra Revoluţiei a izbucnit şi în Bucureşti, ”instinctul şi setea de eliberare a românilor au irumpt pe străzile Capitalei, ţinând piept represiunii din primele zile ale Revoluţiei din 1989”.

”Zilele şi nopţile de tensiune şi veghe în fiecare casă, confruntări în stradă, represiune violentă şi sacrificiu conştient şi înălţător în faţa gloanţelor dictaturii, au culminat cu prăbuşirea regimului comunist în formele sale aparente în ziua de 22 decembrie 1989. Au urmat alte zile la fel de dramatice şi sângeroase, marcate pe alocuri de confuzie şi evenimente a căror desluşire ulterioară în Agora liberă de către martori, istorici, jurnalişti, au demonstrat irefutabil nevoia de a fi lămurite prin adevăr judiciar, Adevăr pe care, nici până astăzi, Justiţia nu l-a putut oferi complet românilor. Este o restanţă pe care românii o aşteaptă încă onorată de către Justiţia noastră. Ea trebuie să lămurească cât mai grabnic responsabilii pentru crimele din decembrie 1989 şi ianuarie 1990”, a adăugat Predoiu.

Drumul spre democrație

Potrivit ministrului de Interne, pe termen lung, Revoluţia din decembrie 1989 a aşezat ţara pe un făgaş istoric care a condus-o salutar în lumea valorilor europene şi euroatlantice, în Uniunea Europeană şi NATO, în mijlocul ţărilor democratice, alături de parteneri strategici.

”Din păcate, acest drum natural şi firesc a fost mult încetinit vreme de 10 ani, în anii 1990, de forţe, partide şi figuri politice remanente ale comunismului. Cu atât mai mult este important astăzi să accelerăm ritmul modernizărilor naţionale, să întărim legea şi justiţia, să întronăm deplin profesionalismul şi meritocraţia în toate şi complet, să pregătim continuu Ţara pentru lumea provocatoare de astăzi şi de mâine, pentru ancorarea ei puternică, în fiecare zi, în lumea democratică, liberă. Este singurul mod prin care putem să onorăm continuu jertfa de sânge a Eroilor căzuţi în decembrie 1989, victime ale represiunii comuniste şi în ianuarie 1990, victime ale asasinatelor de tip terorist”, a subliniat el.

Predoiu a mai afirmat că, pentru Ministerul Afacerilor Interne, obiectivele serviciului public sunt cu atât mai imperative.

”Activitatea ministerului care apără legea şi cetăţenii, care asigură paza frontierelor, ordinea şi siguranţa publică, salvarea în situaţii de urgenţă, precum şi desfăşurarea unor activităţi civile cheie pentru fiecare cetăţean, trebuie să fie impecabil aliniată profesionalismului şi integrităţii. Sunt conştient de progresele şi modernizările petrecute în Ministerul Afacerilor Interne în ultimii 34 de ani, sunt determinat să îmi aduc contribuţia personală la continuarea acestora şi să mă asigur că răsplătim aşteptările cetăţenilor şi ale comunităţilor. Să ne demonstrăm prin fapte şi rezultate concrete, demni de Tricolorul albastru, galben şi roşu, sub care Ministerul Afacerilor Interne şi fiecare din membrii săi îşi desfăşoară activitatea! Recunoştinţă veşnică Eroilor Revoluţiei din 1989”, a conchis el.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3925