2024 vine cu reorganizări și reduceri de cheltuieli bugetare

Purtătorul de cuvânt al Executivului Mihai Constantin a declarat că Guvernul este în continuare hotărât să reorganizeze instituţiile de stat, pentru eficientizare şi reducerea cheltuielilor bugetare.

„Intenţia este în continuare extrem de viguroasă din partea Guvernului de reorganizare pentru eficientizarea şi reducerea cheltuielilor bugetare în organigrama instituţiilor de stat. Este nevoie să dea un bun exemplu cu ministerele. Secretariatul General al Guvernului, ca ordonator de credite, este primul care a depus proiectul de reorganizare şi i s-a şi aprobat acest program”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Acesta a mai spus că „intenţia rămâne, măsurile se vor lua, iar amânarea până la 30 iunie 2024 nu înseamnă că toate se vor amâna până în iunie 2024”.

El consideră că multe proiecte de reorganizare vor veni mult mai devreme”.

La rândul său, ministrul Energiei Sebastian Burduja a explicat că instituţia e pregătită şi nu va aştepta data de 30 iunie pentru reorganizare şi o va realiza mai devreme.

„Noi suntem pregătiţi, nu vom aştepta data de 30 iunie. Dorim să o facem cât mai rapid. Depindem de avizarea proiectului de hotărâre de Guvern, de celelalte instituţii, de exemplu Ministerul Justiţiei, dar vom accelera, pentru că ne dorim o eficienţă în ceea ce facem”, a explicat Burduja.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4878