Guvernul a eliminat 25 de șefi din administrația centrală și alți 74 de funcționari

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o hotărâre privind reorganizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Decizia a fost luată în contextul în care Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu și-a asumat reducerea cheltuielilor publice prin reorganizarea administrației.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la nivelul ordonatorului principal de credite, incluzând şi entităţile fără personalitate juridică din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului, pentru care SGG are calitatea de angajator, au fost reduse 99 de posturi, dintre care 25 reprezintă funcţii de conducere.

Ca urmare, numărul maxim de posturi va fi 670, dintre care 53 de conducere (respectiv 7,91%).

Acesta este primul act normativ în procesul de reorganizare a ministerelor.

„După o analiză riguroasă, avem un prim progres în derularea procesului de reorganizare. Am aprobat în ședința de astăzi reorganizarea Secretariatului General al Guvernului, punctul central al administrației guvernamentale, care va deveni astfel mai fiabil și mai eficient. Vom continua reorganizarea ministerelor având în atenție atât reducerea cheltuielilor, cât și a numărului instituțiilor implicate în avizarea documentelor”, a afirmat și premierul Marcel Ciolacu.

„PNL începe eficientizarea administrației publice centrale, prima instituție reorganizată este Secretariatul General al Guvernului, condus de liberalul Mircea Abrudean. Redistribuirea îndatoririlor de serviciu se efectuează în baza Legii 296/2023, ale cărei prevederi au fost prorogate până în luna iunie a anului următor (…) Încă din perioadă guvernării Ciucă, liberalii din administrația publică și-au asumat un amplu proces de reducere a cheltuielilor publice, prin chibzuirea achizițiilor publice și restrângerea numărului de posturi”, au transmis și liberalii într-un comunicat de presă.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482