Au trecut mai bine de 20 de ani domnule Flutur și pur și simplu n-ați făcut nimic

Deputatul PSD, Gheorghe Șoldan, îl acuză pe președintele Consiliului Județean Suceava că județul pe care îl păstorește este unul sărac, fără locuri de muncă și cu multe probleme administrative.

„Dle Flutur, lăsați atitudinea asta de vornicel și apucați-vă de administrație! Suntem printre județele cu cele mai mici salarii din România și județul cu cei mai mulți copii ai căror părinți sunt nevoiți să muncească în străinătate.

Un județ cu locuri de muncă insuficiente, cu multe drumuri județene distruse și un aeroport fără curse, cu un container pe post de sală de așteptare.

În spatele peisajelor frumoase din Bucovina sunt imagini dezolante ale sărăciei și neputinței administrației județene din acest județ, culmea, plin de bogății naturale”, susține Șoldan.

Social-democratul îi reproșează lui Gheorghe Flutur că este în politică, cu funcții de conducere, fie la nivel local sau central, de peste două decenii și nu a făcut nimic.

„Desenați autostrăzi de când vă știu, vorbiți de centuri ocolitoare în fiecare campanie electorală și sunteți campion național la studii de fezabilitate.

Au trecut mai bine de 20 de ani, dle Flutur, și pur și simplu n-ați făcut nimic.

Oricât v-ar lăuda și v-ar pupa mâna cei din jurul dvs., doar pentru a prinde un loc pe liste, adevărul e că ați pierdut contactul cu realitatea. Sunteți disperat să apăreți peste tot și să vă lăudați fără nici o reținere cu proiectele altora.

Indiferent câte premii sau distincții v-ar da unii sau alții, câte articole laudative ar fi publicate, câte fotografii ar apărea cu Gheorghe Flutur punând pavele, dând la lopată, dansând hore, în vizită prin spitale, prin grădinițe, școli, pe șantier, pe drumuri etc., oamenii văd realitatea: Suntem un județ rămas tare în urmă”, afirmă Șoldan.

„Dle Flutur, vorbeați acum câteva săptămâni de „furt de primari”, după ce primarul din Mălini a anunțat că va candida în 2024 din partea PSD.

E incredibil cum ați uitat de acel „transfer” de primari din 2020, cum îl numeați atunci, fără de care astăzi nu ați mai fi fost președinte de consiliu județean și v-ați fi bucurat de pensie.

Să știți că noi, PSD, vrem să guvernăm în continuare cu PNL, dar e păcat să fiți pe locul III. Așa cum era PDL în 2012.

Acel PDL, în conducerea căruia vă aflați, care a și dispărut de altfel, după ce ați tăiat pensii și salarii. Deci tot ați făcut ceva în cei peste 20 de ani de politică, nu-i așa?!

Dle Flutur, într-o privință aveți totuși mare dreptate.

Și anume că, în 2024, “cel mai bun sondaj va fi la vot”.

Doar că de data aceasta nu o să-i mai păcăliți încă o dată pe suceveni!

P.S. Dacă ar fi existat un sondaj de opinie, unul serios, evident, în care PNL are 35%, l-ați fi făcut banner și ați fi acoperit Rarăul cu el, la cât de disperat sunteți după imagine”, conchide deputatul PSD.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1580