Una din cele mai bănoase afaceri ilegale din România e în pericol: Parlamentul înființează comisie specială

Parlamentul României înfiinţează o comisie specială comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru combaterea traficului de persoane, în contextul în care acesta este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă România şi Uniunea Europeană, a anunţat marţi deputatul liberal Cristian Băcanu, iniţiatorul proiectului de lege. Votul în plen pentru înfiinţarea comisiei va avea loc miercuri.

”Combaterea traficului de persoane trebuie să pornească de la o abordare integrată care priveşte atât combaterea dar mai ales prevenirea. În acelaşi timp, un factor esenţial este protecţia, sprijinul şi asistenţa acordată victimelor traficului de persoane. Tocmai de aceea, iniţiativa oferă un cadru larg de colaborare între instituţiile statului şi organizaţiile non-profit, pe care le vedem ca fiind fundamentale în acordarea asistenţei victimelor traficului de persoane”, a declarat Cristian Băcanu.

Liderul liberal arată că iniţiativa s-a bazat pe sistemul de protecţie al OSCE şi pe expertiza Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

”Iniţiativa legislativă are la bază documentele Forumului pentru combaterea traficului de persoane al OSCE precum şi expertiza baronesei Elizabeth Butler – Sloss, fostul preşedinte al Curţii Supreme din UK, preşedintele comisiei parlamentare pentru combaterea traficului de persoane şi procurorul care a anchetat dispariţia prinţesei Diana”, precizează Băcanu.

Proiectul a fost depus la vot de Biroul Permanent reunit şi este susţinut de toate partidele parlamentare.

Votul pentru înfiinţarea comisiei va avea loc miercuri, în penul comun.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1900