Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect care modifică legea 62/2019 privind activitatea consulară, în sensul creşterii gradului de digitalizare a serviciilor consulare, prin introducerea posibilităţii ca cetăţenii să poată accesa servicii consulare online, fără a fi nevoiţi să se prezinte la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular. Legea merge la promulgare.
„Cererea de servicii consulare se depune personal sau, după caz, se transmite în format electronic.În funcţie de tipul de serviciu consular solicitat şi de opţiunea titularului cererii, documentele eliberate în cadrul activităţii consulare se ridică personal sau, după caz, se expediază prin servicii de curierat, cu suportarea cheltuielilor de expediţie de către solicitanţi ori se transmit în format electronic, după ce au fost emise şi semnate cu semnătură electronică calificată”, arată proiectul de lege.
De asemenea, categoriile de servicii consulare care pot fi solicitare, respectiv presta în format electronic, documentele eliberate care se pot expedia prin servicii de curierat, procedura de depunere şi soluţionare a cererilor respective, precum şi orice alte aspecte conexe se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.
„Sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni, prin care sunt procesate cererile de servicii consulare, se înregistrează cetăţenii români aflaţi în străinătate, se procesează şi se centralizează evaluările, sugestiile şi propunerile venite de la cetăţeni, se poartă corespondenţa interinstituţională, se ţine evidenţa cazurilor de asistenţă şi protecţie consulară, se emit şi se eliberează, după caz, documente specifice”, mai indică sursa citată.
Totodată, diplomaţii cu atribuţii consulare şi funcţionarii consulari utilizează, după caz, semnături electronice calificate, potrivit propunerii legislative.
„Ordinul ministrului afacerilor externe prevăzut la art. 26 alin. (5) din Legea nr. 62/2019 privind activitatea consulară, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, mai prevede proiectul.
Pe 13 noiembrie, Senatul a adopat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.