Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, stabilind că acesta este neconstituţional. Unele prevederi dublau pur și simplu norme în vigoare, iar altele au vicii grave de tehnică legislativă.
Potrivit unui comunicat al CCR, în esenţă, Curtea a reţinut că Legea 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, prin conţinutul său normativ, care este similar cu cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 20/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, contravine dispoziţiilor art.1 alin.(3) şi (5) şi art.61 alin.(1) din Constituţie.
Şeful statului arată în sesizare că actul normativ realizează o serie de intervenţii legislative asupra Legii 364/2004, în sensul detalierii surselor de provenienţă ale poliţiştilor din poliţia judiciară care vor dobândi calitatea de organe de cercetare penală, a condiţiilor pentru obţinerea avizului de desemnare în poliţia judiciară, stabilirii situaţiilor în care poate fi retras avizul de desemnare în poliţia judiciară şi a procedurii aferente, respectiv reglementării situaţiilor de încetare a calităţii de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare.
Legea stipulează şi o normă tranzitorie, potrivit căreia avizele de desemnare în poliţia judiciară emise anterior intrării în vigoare a actului normativ îşi păstrează valabilitatea şi dispoziţiile referitoare la retragerea avizului şi încetarea calităţii de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare sunt aplicabile. În cazul poliţiştilor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, dispoziţiile se aplică după 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Totodată, prin această lege, OUG 20/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare se abrogă.
Parlamentul a transmis şefului statului legea, în vederea promulgării, pe 1 noiembrie.
“Prin conţinutul său normativ, legea supusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 61 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie”, spune şeful statului în sesizare.
Criticile de neconstituționalitate extrinsecă
Preşedintele Iohannis invocă aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, arătând că încalcă Legea fundamentală. El precizează că actul normativ are un conţinut identic cu cel al OUG 20/2020 şi a fost iniţiată ulterior momentului în care ordonanţa intrase deja în vigoare. Totodată, expunerea de motive a legii preia, parţial, motive enunţate în expunerea de motive a OUG20/2020.
“În cazul legii deduse controlului de constituţionalitate nu reiese motivul emiterii actului normativ, respectiv cerinţele care reclamă intervenţia normativă, cu referire specială la insuficienţele şi neconcordanţele reglementărilor în vigoare, întrucât noua soluţie legislativă se suprapune până la identitate cu soluţia legislativă aflată deja în vigoare din luna februarie 2020”, adaugă şeful statului.
Preşedintele Iohannis spune că, în absenţa unei nevoi sociale reale – de reluare a reglementării referitoare la obţinerea şi pierderea calităţii de ofiţer sau de agent de poliţie judiciară – care reprezintă însăşi fundamentul funcţiei legislative, legea criticată contravine principiului legalităţii, cu consecinţe directe asupra respectării şi protejării valorilor statului de drept, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Criticile de neconstituționalitate intrinsecă
Iohannis invocă şi motive de neconstituţionalitate intrinsecă. Şeful statului spune că unele norme vor fi abrogate ca efect al intrării în vigoare a legii criticate.
“Într-o astfel de situaţie, normele de trimitere rămân fără obiect şi fac trimitere la norme ieşite din fondul activ al legislaţiei, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, normelor de tehnică legislativă şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale (…) şi, implicit, art. 147 alin. (4) din Constituţie”, arată Iohannis.
Şeful statului critică şi norma tranzitorie.
“Folosind sintagma ‘Avizele de desemnare în poliţia judiciară emise anterior intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează valabilitatea” şi faţă de succesiunea de acte normative cu un conţinut identic, se creează o confuzie cu privire la efectul acestor norme tranzitorii, distorsionându-se aplicarea principiului tempus regit actum cu privire la avizele de desemnare aflate în procedura retragerii”, adaugă Iohannis.
Preşedintele Iohannis afirmă că o interpretare neunitară a efectelor din legea supusă controlului de constituţionalitate generată de succesiunea de acte normative aplicabile în timp referitoare la ofiţerii sau agenţii de poliţie cu privire la care s-a declanşat procedura de retragere a avizului de desemnare în poliţia judiciară poate avea impact asupra dosarelor penale aflate în curs de soluţionare, cu efecte asupra legalităţii actelor de procedură îndeplinite de aceştia.
Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare este neconstituţională.